ZF Live. Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO al CITR: Situaţia companiilor şi efectele crizei din prezent se vor vedea abia peste câţiva ani, atunci când toate scutirile şi garanţiile vor ajunge la scadenţă
♦ Astăzi, în mediul de business încă se vede manifestarea măsurilor de protecţie adoptate în pandemie, astfel că situaţia dificilă în care se află companiile româneşti nu se vede foarte clar ♦ 42% din companiile aflate în dificultate în 2019 sunt tot în acelaşi punct. Cifra de afaceri a acestor companii a crescut cu 20%, însă datoriile au crescut şi ele cu circa 30%.
Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO al CITR, liderul pieţei de insolvenţă din România, este de părere că situaţia reală a companiilor româneşti şi efectele crizei din prezent se vor vedea abia peste câţiva ani, atunci când toate măsurile de protecţie, scutirile şi garanţiile de care acestea beneficiază în contextul crizei vor ajunge la scadenţă.
În acest moment, în mediul de business, companiile şi creditorii adoptă o atitudine de prevenţie şi, deşi companiile au o situaţie financiară dificlă, ea este acoperită prin faptul că din partea creditorilor nu vine o presiune foarte mare pe recuperarea banilor.
„Există un lag între momentul în care vedem dificultăţi şi momentul în care vedem multe proceduri ca un element care să ne arate că trecem printr-o perioadă dificilă. Acest lag este destul de mare. Spre exemplu, vârful insolvenţelor, în perioada de după 2008, a fost abia în 2013. Tipul de răspuns a fost unul de protecţie, de relaxare în ceea ce priveşte recuperarea de datorii, fie că vorbim de creditorul fiscal - statul -, fie că vorbim de bănci, ca finanţatori ai businessului. Astăzi, încă vedem manifestarea măsurilor de protecţie, de amânare, adoptate în pandemie. Speranţa mea este să acţionăm mai proactiv. Cred că orice companie din orice segment care îşi răspunde problemelor mai repede decât în situaţia în care nu mai are de ales, va răspunde mai bine. Sper să vedem mai multă eficienţă”, a spus Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO al CITR, la emisiunea online de business ZF Live. Astfel, dacă aceste companii şchioapătă, din perspectiva banilor, afirmă el, nu au o problemă de lichiditate imediată, aşa cum a fost în criza anterioară.