Adrian Tănase, BVB: Operaţionalizarea Contrapărţii Centrale, în ultimul trimestru din 2023. Cererea de autorizare, depusă la Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autor: Eduard Ivanovici 15.02.2023

Contrapartea Centrală (CCP), prin intermediul căreia se relansează piaţa instrumentelor derivate la Bursa de Valori Bucureşti, ar putea intra în funcţiune în ultimele trei luni din 2023, spune Adrian Tănase, CEO al BVB, potrivit unui comunicat de presă.

„Cererea oficială de autorizare a Contrapărţii Centrale a fost depusă la ASF, documentaţie ce conţine peste 150 de documente însoţite de traducerile acestora în limba engleză. Urmăm paşii care sunt impuşi de reglementări şi, în final, această aplicaţie va fi evaluată la nivelul colegiului ESMA. Avem ca target operaţionalizarea CCP în trimestrul IV al acestui an“, explică Adrian Tănase.

Piaţa de capital din Romania a început anul cu o serie de creşteri semnificative la nivelul indicilor BET, care include cele mai tran­zacţionate 20 de companii, şi BET-TR, unde sunt incluse şi dividendele oferite de acestea. Companiile listate la BVB incluse in aceşti indici au încheiat prima luna din 2023 cu un avans de 4%.