Indicele ROBOR la 3 luni rămâne tot la 7,03%

Ziarul Financiar 23.02.2023

Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate de populaţie înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele companiilor în lei, a staţionat ieri la 7,03%. Indicele începuse săptămâna în scădere, coborând luni la 7,03%, de la 7,04%, vineri, potrivit datelor BNR. Indicele a fost de la începutul anului pe o tendinţă preponderent de scădere.

Comparativ, în 3 ianuarie 2023 indicele ROBOR la 3 luni era de 7,56%, iar pe 30 decembrie 2022 indicele era cotat la 7,57%. Nivelul maxim atins de acest indice în 2022 a fost de 8,21% în luna octombrie.

În şedinţa de politică monetară din februarie BNR a decis să menţină dobânda-cheie la 7%, în condiţiile „descreşterii semnificativ mai alerte“ a inflaţiei şi ale încetinirii progresive a economiei şi creditării. Indicele ROBOR la 3 luni rămâne în continuare peste valoarea IRCC, noul indice de referinţă pentru calculul ratelor la bancă la creditele noi ipotecare şi de consum acordate după luna mai 2019, care a crescut de la 1 ianuarie 2023 la 5,71%. Tot ieri, BNR a afişat un ROBOR la 6 luni de 7,35%, în staţionare, în timp ce ROBOR la 12 luni a coborât ieri la 7,70%, de la 7,71% marţi.