ZF Logistica businessului. Andrei Popescu, Freshful: Ne uităm la noi spaţii strategice pentru depozite, avem discuţii cu dezvoltatori. Aşteptăm borna de 100.000 de clienţi, pe care estimăm că o vom atinge în jurul Paştelui

Autor: Alina-Elena Vasiliu 02.03.2023

Din octombrie 2021, momentul lansării Freshful, până în prezent, hipermarketul a ajuns la aproximativ 80.000 de clienţi unici În depozitul Freshful sunt peste 300 de angajaţi, care lucrează pentru pregătirea comenzilor.

Hipermarketul online Freshful, parte din grupul eMAG, vrea să dezvolte o reţea de depozite pentru o mai bună acoperire a Bucureştiului, în acest moment având un singur spaţiu logistic, în nordul oraşului.

„Singurul nostru depozit este închiriat şi este situat strategic în zona de nord, pe autostrada A3, imediat după Centură, astfel încât putem ajunge destul de uşor cam în orice parte a oraşului. Vrem să aducem marfa mai aproape de clienţi, motiv pentru care ne uităm activ la noi spaţii strategice, astfel încât să acoperim cât mai bine Bucureştiul. Avem multe discuţii cu dezvoltatori de depozite, luăm în calcul să mergem spre sud, spre est, spre vest. Planurile noastre pun pe hartă al doilea depozit Freshful în 2024“, a spus Andrei Popescu, CEO-ul Freshful, la emisiunea online ZF Logistica businessului.

Potrivit unor date anterioare, investiţia pentru un nou depozit ar ajunge la 10 milioane de euro. Depozitul de 10.000 de metri pătraţi al companiei se află în Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, iar 4.000 de metri pătraţi din acesta sunt dedicaţi zonelor frigorifice. Există o zonă pentru produse congelate, precum şi o zonă de coacere pentru pâine şi produsele de patiserie, în condiţiile în care Freshful vinde în jur de 500 de produse unice de brutărie şi patiserie.

„Acoperim Bucureştiul până în Centură, dar livrăm şi în mare parte din Ilfov, în aproximativ 40 de localităţi. Deschidem fiecare localitate în funcţie de cerere. Recent, de exemplu, am început să livrăm în Domneşti şi deja avem câteva comenzi pe zi. Vom deschide tot mai multe în curând.“

În depozitul Freshful sunt peste 300 de angajaţi, care lucrează pentru pregătirea co­menzilor, iar din total peste 100 de oa­meni sunt doar în zona de picking. Celor 300 de salariaţi din depozite li se adaugă 250 de livratori, iar parcul de maşini cu care se fac livrările numără peste 160 de vehicule.

„Din octombrie 2021, momentul lansării, şi până în prezent, am ajuns la aproximativ 80.000 de clienţi unici, iar numărul creşte. Aşteptăm borna de

100.000 de clienţi, pe care estimăm că o vom atinge în jurul Paştelui. Numărul de comenzi depăşeşte 450.000. În medie, un client a comandat cam de trei ori de pe site-ul nostru, dar avem şi clienţi care au depăşit pragul de 100 de comenzi“, a mai spus Andrei Popescu.

Zona de mici producători este un pilon important pentru hipermarketul online, Freshful lucrând cu peste 130 de producători locali pe mai multe categorii – fructe, legume, produse din carne, brânzeturi, pâine, dar şi produse non-food.

„Îţi poţi face un coş aproape complet doar cu produse de la mici producători. Listarea lor pe site este gratuită, la fel ca în cazul tuturor producătorilor.“

Andrei Popescu adaugă şi că, în 2023, compania va continua să investească în tehnologie şi în automatizarea procesului de livrare. „Anul a început bine, volumele livrate în luna ianuarie au fost mult mai mari decât cele livrate în decembrie.“

Ideea de a lansa Freshful, o companie care face parte din grupul de platforme de e-commerce eMAG, a venit în timpul pandemiei, la acel moment neexistând o soluţie online care să acopere complet zona de cumpărături săptămânale şi mai ales categoria de produse proaspete. În total, de la idee la implementare au fost necesare circa nouă luni.