RebelDot, dezvoltator de software, caută să angajeze 100 de specialişti în sediile din Cluj-Napoca, Oradea şi Copenhaga

Autor: Alexandra Cepăreanu 01.03.2023

RebelDot, companie de dezvoltare de software din Cluj-Napoca, caută să recruteze 100 de specialişti în 2023 şi să ajungă astfel la 280 de angajaţi în sediile din Cluj-Napoca, Oradea şi Copenhaga, arată un comunicat transmis de reprezentanţii companiei. RebelDot a obţinut certificarea Best Places to Work în 2023, fiind recunoscută drept unul dintre angajatorii de top din România.

„Certificarea Best Places to Work ne confirmă că atenţia pe care o acordăm angajaţilor, mediului de lucru, practicilor de HR, mai ales în contextul schimbărilor în lumea muncii din ultimii trei ani, este în acord cu nevoile şi aşteptările echipelor. Deschiderea pe care au avut-o colegii noştri faţă de acest proces de certificare ne-a ajutat să le cunoaştem şi mai bine dorinţele, să clasificăm lucrurile care funcţionează, dar şi să le aflăm pe acelea care pot fi îmbunătăţite”, a spus Iulia Pop, Chief People Officer la RebelDot.

Anul trecut, RebelDot a deschis al treilea birou în ţară şi sediul principal al companiei, la Cluj-Napoca, spaţiul fiind adaptat modului de lucru hibrid. De asemenea, pentru a susţine nevoia de flexibilitate a angajaţilor, compania a deschis, în noul sediu, RebelCafé - o cafenea cu circuit închis, accesibilă angajaţilor şi invitaţilor acestora.

„Biroul este, în continuare, foarte important, cu toate că rolul acestuia s-a schimbat radical în urma pandemiei. Înainte de 2020, biroul era locul unde echipele RebelDot lucrau cel mai productiv, iar acum este locul creativ, unde angajaţii se cunosc dincolo de proiectele în care colaborează.”

RebelDot a închis anul 2021 – ultimul an pentru care există date publice – cu afaceri de peste 24,4 mil. lei, înregistrând o creştere de peste 115% faţă de anul 2020. La finalul lui 2021, compania a raportat un profit net de peste 2,8 mil. lei, în creştere cu circa 282%, potrivit sursei citate anterior.