Anul 2022 a fost de vis pentru marile companii de stat din energie: profituri de 12,3 mld. lei, plus 49% într-un an. Veniturile cumulate au crescut cu 71,2% în 2022 faţă de 2021, la 35,4 mld. lei

Autor: Tibi Oprea 03.03.2023

Hidroelectrica, Nuclear­elec­trica, Romgaz, Trans­elec­trica, Transgaz şi Conpet, companii din energie la care statul român are controlul majoritar, au încheiat anul 2022 cu profituri cumulate de 12,3 mld. lei, în creştere cu 49% comparativ cu rezultatul cumulat din 2021 şi venituri de 35,4 mld. lei, în urcare cu 71,2%, conform calculelor realizate de ZF pe baza raportărilor financiare anuale preliminare de la Bursa de Valori Bucureşti.

Aprecierile pe linie ale rezultatelor financiare au venit pe fondul creşterii preţurilor la energie, transmis şi către consumatori. Chiar dacă profiturile sunt istorice şi într-un an excepţional, sunt unele cazuri de companii care au plătit părţi importante către stat pe fondul taxării impuse de guvern.

Astfel, cel mai mare producător de energie electrică al României, Hidroelectrica, la care statul român are 80%, a anunţat prin raportul financiar anual al Fondului Proprietatea (FP), acţionar cu aproape 20%, un profit net de 4 miliarde de lei anul trecut, în creştere cu 32,7% faţă de rezultatul net din 2021, la venituri de 9,1 miliarde de lei, plus 40,3%.