Digi anunţă că Valentin Popoviciu, administratorul executiv al companiei, este îndreptăţit la acţiuni de 652.000 lei, dacă va atinge anumite criterii de performanţă

Autor: Cristina Bellu 03.03.2023

Digi Communications (DIGI), singurul operator de telecomunicaţii listat la Bursa de Valori Bucureşti, anunţă că Valentin Popoviciu, administratorul executiv al companiei, a primit 20.000 de opţiuni de acţiuni de clasă B, în valoare totală de 652.000 de lei, potrivit calculelor ZF.

“Exercitarea efectivă a acestor opţiuni de acţiuni va fi condiţionată de întrunirea criteriului de preformanţă şi de trecerea unei perioade de timp”, spun oficialii Digi.

Compania a raportat venituri de 1,5 mld. euro în 2022 – anul vânzării operaţiunilor din Ungaria, în creştere de la 1,28 mld. euro în anul precedent, potrivit raportului rezultatelor publicat recent la BVB. Profitul din exploatare a fost de 149 mil. euro faţă de 186 mil. euro în anul precedent.

Digi are 3,3 mld. lei capitalizare după o apreciere de 5% în anul acesta.