Tensiunile ating cote alarmante: China denunţă acţiunile SUA şi avertizează asupra riscurilor unui conflict

Autor: Mihai Draghici 07.03.2023

Preşedintele chinez, Xi Jinping, a denunţat, marţi, presupusele acţiuni ale Statelor Unite şi ale aliaţilor occidentali de subminare a Chinei, iar ministrul de Externe de la Beijing, Qin Gang, a avertizat asupra riscului unui conflict cu Washingtonul, îndemnând Uniunea Europeană să fie autonomă.

"În ultimii ani, naţiunile occidentale, conduse de Statele Unite, ne-au izolat şi ne-au subminat din toate punctele de vedere, situaţie care a generat provocări severe şi fără precedent asupra dezvoltării Chinei", a declarat Xi Jinping, conform postului de televiziune CNN, cu ocazia unei reuniuni cu oficiali guvernamentali care coordonează activităţile companiilor private. Reuniunea a fost organizată cu ocazia sesiunii anuale a Congresului chinez, Parlamentul de la Beijing.

Xi Jinping a exprimat preocupări privind provocările economice asupra Chinei şi a lansat un apel la unitate. "În perioada următoare, riscurile şi provocările cu care ne confruntăm se vor amplifica, vor deveni mai severe. Doar atunci când vom avea o abordare unitară şi vom munci în continuare mult, vom putea câştiga noi lupte. Suntem în aceeaşi barcă", a insistat Xi Jinping.

La rândul său, Qin Gang, noul ministrul chinez de Externe, a recomandat Statelor Unite să modifice abordarea faţă de China. "Dacă Statele Unite nu frânează şi vor continua parcursul pe un drum greşit, în mod categoric vor fi conflicte şi confruntări. Cine va suporta consecinţele catastrofale? Politicile de izolare şi de subminare a Chinei nu vor face America măreaţă şi nu vor opri înnoirea Chinei", a afirmat Qin Gang, citat de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung şi de agenţia ANSA.

Referindu-se la cazul balonului chinez doborât recent de armata americană, ministrul chinez de Externe a acuzat Statele Unite că au acţionat "prin prezumţia de vinovăţie". "A fost o reacţie excesivă. Statele Unite au abuzat de forţă şi au dramatizat incidentul", a acuzat Qin Gang. Washingtonul a justificat doborârea balonului chinez prin faptul că dispozitivul era utilizat pentru activităţi de spionaj. Beijingul a respins acuzaţiile.

Referindu-se la conflictul din Ucraina, Qin Gang a reafirmat că Beijingul "nu a furnizat armament niciuneia dintre părţile beligerante". "China nu este artizan al crizei, nici parte interesată direct. Şi atunci de ce să fie ameninţată China cu sancţiuni?! Este total inacceptabil", a subliniat Qin Gang.

În ultimele săptămâni, Administraţia de la Washington a acuzat China că analizează posibilitatea de a oferi armament Rusiei pentru războiul din Ucraina. Washingtonul a avertizat că vor fi consecinţe grave dacă Beijingul va face acest lucru.

Qin Gang a îndemnat Uniunea Europeană să acţioneze în sensul "autonomiei strategice". "Uniunea Europeană percepe China ca fiind partener strategic. Noi sperăm că Europa, care a îndurat suferinţa războiului din Ucraina, va învăţa din această situaţie şi va reuşi să obţină autonomie strategică reală şi stabilitate pe termen lung", a insistat Qin Gang. Uniunea Europeană a îndemnat China să nu furnizeze armament Rusiei pentru războiul din Ucraina.