Şeful ONU efectuează o vizită în Ucraina pentru a se întâlni cu preşedintele

Autor: Mihai Draghici 07.03.2023

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, efectuează o vizită în Ucraina, marţi şi miercuri, pentru o întâlnire cu preşedintele Volodimir Zelenski, anunţă un oficial ONU.

Antonio Guterres a ajuns marţi în Polonia, de unde se va deplasa la Kiev, a declarat purtătorul de cuvânt al secretarului general al Naţiunilor Unite, Stéphane Dujarric, citat de cotidianul Le Monde.

Aceasta este a treia vizită efectuată de Antonio Guterres în Ucraina de la începerea invaziei militare ruse, în urmă cu un an.

Subiectul central al vizitei vizează eforturile diplomatice de menţinere a Acordului privind exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră. Antonio Guterres şi preşedintele Volodimir Zelenski vor discuta "despre continuarea iniţiativei Acordurilor privind cerealele pe Marea Neagră din toate punctele de vedere, precum şi despre alte chestiuni importante", a comunicat Biroul secretarului general al Naţiunilor Unite, citat de postul de televiziune CNN. După vizita la Kiev, Antonio Guterres va reveni joi la sediul Naţiunilor Unite din New York.

Rusia a formulat obiecţii privind prelungirea Acordului privind cerealele, care va expira pe 18 martie dacă nu va fi prelungit. Moscova insistă pentru facilitarea exporturilor ruse de cereale şi fertilizatori. Acordul actual permite acest lucru, dar Rusia este nemulţumită de unele aspecte practice.

"Depunem eforturi pentru implementarea şi prelungirea acordului privind cerealele", a declarat duminică Mevlut Cavusoglu, ministrul turc de Externe, citat de agenţia Reuters. Acordurile dintre Ucraina şi Rusia privind exporturile de cereale sunt garantate de Naţiunile Unite şi de Turcia.