Istanbul, destinaţia vedetă de pe aeroportul Otopeni. Urmează Tel Aviv şi Amsterdam. Rutele către Istanbul sunt operate de Tarom şi Turkish Airlines, care se află în top cinci companii aeriene cu cele mai multe rute operate de pe Otopeni

Autor: Miruna Diaconu 10.03.2023

Istanbulul este destinaţia către care se zboară cel mai mult de pe Aeroportul Otopeni, circa 31 de rute săptămânale pleacă din Bucureşti către oraşul de pe Bosfor, conform Flights From, platformă de monitorizare a rutelor aeriene de pe întreg globul.

„Cea mai frecventă rută este către Istanbul, în Turcia, cu o medie de 31 de zboruri din Otopeni în fiecare săptă­mână, ceea ce reprezintă 4% din toate plecările săptă­mânale. Cele mai populare destinaţii interne sunt Iaşi şi Cluj-Napoca“, se arată pe platforma Flights From.

Rutele către Istanbul sunt operate de Tarom şi Turkish Airlines, care se află în top cinci companii ae­riene cu cele mai multe rute operate de pe Otopeni. Clasamentul companiilor cu cele mai multe rute operate de pe Otopeni este condus de Tarom, urmat de Wizz Air, Ryanair, Lufthansa şi Turkish Airlines.