ZF Capital Markets Summit 2023. Horia Gustă, AAF: La finalul lunii ianuarie avem cel mai mare număr de investitori în fondurile de investiţii în acţiuni, peste 52.000. Subscrieri pozitive în prima lună a anului

Autor: Eduard Ivanovici 13.03.2023

Numărul investitorilor în fonduri de investiţii cu expunere exclusiv pe acţiuni ajungea la sfârşitul lui ianuarie la un nivel record de peste 52.000, a declarat Horia Gustă, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri. Evoluţia vine după un 2022 în care activele administratorilor cu prezenţă în România au scăzut cu aproximativ 31%.

„Cred că suntem pe un drum bun cu bursa, fondurile şi administratorii de fonduri, în sensul în care la finalul lunii ianuarie avem cel mai mare număr de investitori în fondurile de investiţii în acţiuni, peste 52.000. Avem anul trecut cinci noi administratori de fonduri de investiţii alternative, urmaţi de încă un ETF lansat luna trecută care a adunat aproape o mie de investitori”, spune Horia Gustă, făcând referire la ETF-ul Energie Patria-TradeVille (simbol bursier PTENGETF) al Patria Asset Management.

Preşedintele AAF a fost invitat ZF Capital Markets Summit, eveniment organizat de Ziarul Financiar în data de 13 martie. Conferinţa dedicată în exclusivitate investiţiilor pe piaţa de capital a ajuns anul acesta la a doua ediţie.

„După cum ne arată luna ianuarie, avem subscrieri pozitive, dar avem mult de recuperat. Mi-aş dori ca la finalul anului să ne întoarcem la activele din ultimii doi ani pentru că nivelul activelor din fonduri deschise de investiţii nu a mai fost atât de jos din 2013.”

 

Ce a mai afirmat Horia Gustă: