ZF Capital Markets Summit 2023. Andrei Diaconescu, One United Properties: În cazul industriei de real estate există încă o teamă şi o neînţelegere din partea fondurilor mutuale din România. Este interesant că investesc totuşi fonduri din afară

Autor: Alex Ciutacu 13.03.2023

Piaţa fondurilor mutuale din România abordează încă reticent investiţiile în jucători din piaţa imobiliară, menţinând o atitudine care are la bază şocul crizei din 2008-2009, a explicat Andrei Diaconescu, cofondator al One United Properties, în cadrul evenimentului ZF Capital Markets Summit 2023.

„În cazul industriei de real estate există încă o teamă şi o neînţelegere din partea fondurilor mutuale. Probabil se datorează crizei subprime şi faptului că la momentul respectiv multe fonduri şi multe bănci au pierdut mulţi bani. Ce s-a întâmplat bine între timp este că atât fondurile mutuale cât şi băncile şi-au ajustat politicile şi au devenit mult mai atente la riscul de supraîndatorare pe care această industrie îl poate manifesta din când în când. Băncile au reînceput creditarea, cred că este momentul ca şi fondurile mutuale să reînceapă investiţiile în acest sector, mai ales că România este printre puţinele sau singura ţară din lume unde există un oarecare nivel de decurajare de a investi în acest domeniu”.

El spune că jucătorii care au crescut în ultimii ani în industrie au un grad de îndatorare „relativ mic”, ceea ce permite o anumită flexibilitate într-un climat cu dobânzi crescute. Totodată, Diaconescu a declarat că în One United Properties investesc deja fonduri mutuale din afara ţării.

„Ce este interesant este că în One investesc fonduri din afară, fondurile din România sunt cele care nu investesc. Din afară lucrurile se văd mai bine”.

Ce a mai declarat în cadrul evenimentului: