ZF Capital Markets Summit 2023. Gabriel Ţecheră, TTS: Anul 2022 a fost un an cu rezultate istorice, iar anul 2023 va fi un an de investiţii istorice pentru noi

Autor: Alex Ciutacu 13.03.2023

Grupul TTS (Transport Trade Services) are în plan investiţii semnificative în 2023, atât investiţii directe cât şi tranzacţii de tip M&A, după ce anul 2022 a adus un rezultat financiar istoric, a explicat Gabriel Ţecheră, directorul pentru guvernanţă corporativă şi relaţia cu investitorii al TTS, în cadrul evenimentului ZF Capital Markets Summit 2023.

„Ce face diferenţa în acest an este partea de M&A, aici avem o experienţă lungă, prima preluare am făcut-o în 1998, iar în 25 de ani am preluat 7 companii, am preluat 3 pachete de facilităţi portuare directe şi fără investiţii în acţiuni şi, în linie cu istoria, anul ăsta am anunţat o investiţie nouă într-un terminal portuar, 21,8 milioane de euro, care probabil la finalul anului se va dovedi având ponderea cea mai mare în totalul investiţiilor pe 2023. Deci pe scurt, 2022 a fost un an foarte bun ca rezultate din punct de vedere istoric, iar 2023 va fi un an istoric ca investiţii pentru TTS”.

El a subliniat că bugetul de investiţii al TTS pentru 2023 cuprinde investiţii în recertificarea şi modernizarea navelor, în special a barjelor, dar şi a împingătoarelor. Totodată, compania plănuieşte construcţia unor nave noi.

„Anul acesta plănuim să constrim 4 barje de 1.740 de tone capacitate investiţie undeva la 5,5 milioane de euro şi proiectul început anul trecut, contractual semnat în iunie 2022, proiect de modernizare a Portului Giurgiu cu fonduri europene, un proiect nu foarte mare, cu totul până în 3 milioane de euro”.

Ce a mai declarat în cadrul evenimentului: