FGA a plătit până acum 733 mil. lei (150 mil. euro) în contul falimentului City Insurance, pentru 78.666 cereri de plată. Soldul la zi al FGA a ajuns la circa 187 mil. lei

Autor: Mircea Nica 14.03.2023

Deşi iniţial, în 2022, ASF a majorat contribuţiile asigurătorilor care activează pe zona asigurărilor generale de la 1% la 2,5%, noile sume plătite lunar de către companiile de asigurări la FGA nu au fost suficiente, ceea ce a dus la o nouă majorare a contribuţiilor, de la 2,5% la 4%, măsură care a intrat în vigoare la începutul anului 2023.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a plătit începând cu data de 29 noiembrie 2021 şi până pe data de 8 martie 2023 o valoare totală de 733 mil. lei (echivalentul a 150 mil. euro) pentru 78.666 cereri de plată în contul falimentului City Insurance, potrivit informaţiilor transmise de repre­zentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

„FGA a analizat, până la data menţionată, un număr de 78.666 cereri de plată, pentru creditorii de asigurare ai City Insurance. Începând cu 29 noiembrie 2021 şi până la 8 martie 2023, FGA a efectuat plăţi în valoare de 733 mil. lei, în cazul City Insurance. La data de 8 martie 2023, soldul FGA era în sumă de 186,9 milioane de lei“, a transmis ASF la solicitarea ZF.