Înăsprirea monetară continuă: Banca Centrală Europeană creşte rata dobânzii cu 0,5 puncte procentuale, în ciuda semnalelor de slăbiciune din sectorul bancar

Autor: Valeriu Dănilă 16.03.2023

Banca Centrală Europeană a majorat ratele dobânzilor cu jumătate de punct procentual, menţinându-şi obiectivul de a lupta împotriva inflaţiei, în ciuda turbulenţelor financiare cauzate de falimentele băncilor din SUA şi de îngrijorările legate de Credit Suisse, scrie Financial Times.

Decizia BCE de a ridica rata depozitelor de la 2,5% la 3% a fost în concordanţă cu semnalele din ultimele săptămâni. Aceste planuri au fost puse la îndoială de panica recentă din sectorul bancar, care i-a făcut pe unii analişti să considere ca banca centrală ar trebui să reducă sau chiar să oprească ritmul de înăsprire a politicii monetare.

Astfel, BCE a renunţat la angajamentul de a continua „creşterea semnificativă a ratelor dobânzilor într-un ritm constant”, semn că instituţia nu este sigură cu privire la cât de mult vor mai creşte costurile împrumuturilor.

Banca Centrală Europeană este prima instituţie majoră care a avut o şedinţă de politică monetară după colapsul Silicon Valley Bank şi Signature Bank. Decizia acesteia de a continua creşterea dobânzilor o să fie văzută ca un prim semnal că apetitul decidenţilor pentru înăsprirea monetară rămâne ridicat, în ciuda stresului pus pe bănci.

Rezerva Federală a SUA şi Banca Angliei urmează să aibă şedinţe de politică monetară săptămâna viitoare.