Business sportiv. Sala Polivalentă din Bucureşti găzduieşte Campionatul European de Lupte U23: peste 600 de sportivi participă în competiţie

Autor: Miruna Diaconu 17.03.2023

Sala Polivalentă din Bucureşti găzduieşte, în perioada 13-19 martie, Campionatul European U23, la care participă peste 600 de sportivi, din peste 40 de ţări. România va participa cu 30 de sportivi la cele trei categorii ale campionatelor.

România a obţinut deja primele medalii la Campionatul European, astfel că Mihai Denis a reuşit să obţină aurul şi a devenit campion european la lupte greco-romane, în limitele categoriei 55 kg, după ce l-a învins în finala mare pe armeanul Karapet Manvelyan.

Anul trecut, Campionatele Europene a fost organizat în Plovdiv, Bulgaria, iar România a încheiat competiţiile cu cinci medalii.

Federaţia Română de Lupte număra în 2021, ultimul an pentru care există date, 4.000 de sportivi legitimaţi, conform datelor Institutul Naţional de Statistică.