Ministerul Agriculturii: producţia de cereale din anul agricol 2022 a fost de 19,18 mil. tone. Recolta „smulsă“ din ghearele secetei din 2022 este similară cu cea din 2020 şi cu 50% mai mică decât cea din 2021

Autor: Florentina Niţu 18.03.2023

În anul 2022, la nivel naţional, au fost calamitate de secetă 1,23 mil. ha Cele mai afectate au fost culturile de porumb şi floarea-soarelui Producţia de porumb a fost de 7,5 mil. tone în 2022, faţă de 15 mil. tone în 2021. Producţia de floarea-soarelui a fost de 2,4 mil. tone, cu peste 25% mai mică decât în anul anterior.

Producţia totală de cereale boabe pentru consum şi să­mânţă a fost de 19,18 mi­lioane de tone în anul agricol 2022, arată datele de la Ministerul Agriculturii transmise la solicitarea ZF. Datele sunt operative provizorii şi au fost colectate din teren de direcţiile pentru agricultură judeţene şi centralizate la nivelul ministerului de resort.

Recolta de anul trecut este similară cu cea din 2020 (18,15 mil. tone) şi cu peste 50% mai mică decât cea din anul agricol 2021 (peste 30 mil. tone), cel mai bun din istoria ţării, conform calculelor făcute de ZF pe baza datelor publice. Scăderea producţiei de anul trecut a avut loc în contextul în care în anumite zone din ţară a fost secetă şi arşiţă.