Ce spun oficialii fondului de investiţii Highlander Partners despre SanoVita: În niciun caz nu anticipăm o vânzare în următorii ani

Autor: Cristina Roşca 17.03.2023

Reprezentanţii fondului de investiţii Highlander Partners spun că nu au în plan să vândă în următorii ani businessul românesc Sanovita, în acţionariatul căruia au intrat în februarie 2020. Ei adaugă că  rezultatele financiare actuale ale companiei reflectă de fapt investiţiile din ultimii doi ani.

Afirmaţiile lor vin ca răspuns la solicitarea ZF, dat fiind că în piaţă există informaţii conform cărora fondul de investiţii nu este mulţumit de rezultatele firmei locale. Mai mult, există chiar surse care spun că ar fi posibilă o tatonare a pieţei pentru vânzare.

Sanovita a avut în 2021 (ultimul an pentru care există date publice) afaceri de 84,4 mil. lei (plus 9%) şi un profit de doar 268.000 de lei. Marja netă de profit a scăzut de la 9% în 2019 şi 2020 şi 11% în 2018 la zero. Rezultatele pe 2022 nu sunt încă publice. „În ultimii doi ani (2021 şi 2022 – n.red.), am investit mult în SanoVita şi vom continua să facem acest lucru (...). În mod firesc, acest lucru s-a resimţit şi în parametrii financiari, este o etapă în proces, pe care am anticipat-o.“

În medie, un fond de investiţii stă între 3 şi 5 ani într-un business, perioadă în care îl dezvoltă pentru o vânzare ulterioară.

Sunt şi cazuri în care perioada se lungeşte, iar asta de regulă dacă nu există rezultatele dorite, dacă nu sunt cumpărători sau dacă există alte probleme, chiar şi la nivel de industrie sau piaţă.