Grupul bulgar Eurohold, din care face parte Euroins, susţine că decizia ASF de retragere a licenţei şi promovarea deschiderii falimentului se bazează pe datele companiei din perioada iunie 2022 şi septembrie 2022 şi nu s-a luat în calcul noul contract de reasigurare, iar compania va contesta decizia. Pe de altă parte, şi în perioadele respective Euroins susţinea că este stabilă

Autor: Mircea Nica 17.03.2023

Bulgarii de la Eurohold, grupul din care face parte Euroins, susţin că decizia ASF privind revocarea licenţei şi deschiderea procedurii de faliment nu ţine cont de cele mai recente măsuri pe care bulgarii susţin ca le-au luat, respectiv contractul de reasigurare cu reasigurătorul Eurohold şi subscrierea de capital a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii grupului bulgar.

Pe de altă parte, de-a lungul anului 2022 Euroins România a fost constant sancţionat de către ASF cu amenzi pentru diverse încălcări aproape în fiecare lună a anului trecut, fie a rezervelor tehnice, fie a plăţilor cu întârziere a dosarelor de daună, iar reprezentanţii companiei susţineau în perioadele respective că societatea este stabilă şi că plăţile erau efectuate în timp record.