Planurile Scandia Food după preluarea Carniprod: să consolideze echipa, să dezvolte categoria de mezeluri şi să lanseze produse pentru HoReCa

Autor: Mădălina Dediu Panaete 21.03.2023

Bugetul de investiţii al Carniprod, companie preluată în 2023 de grupul Scandia Food, este în acest an de peste jumătate de milion de euro.

Paul Bălşan, diector general al diviziei de mezeluri a grupului Scandia Food, care a preluat recent Carniprod Tulcea, spune că în acest moment unitatea de producţie din judeţul Tulcea poate face faţă tuturor proiectelor pe care grupul le are în cadrul diviziei, pe termen scurt şi mediu însă acest aspect nu exclude viitoare investiţii în partea de producţie sau ambalare.

„În prezent, inves­ti­ţii­le pe care le vom rea­liza sunt în zona de men­tenanţă, logistică şi infra­structură IT. Valoarea cumulată a acestora va depăşi, în acest an, jumătate de milion de euro“, a spus managerul pentru ZF.