Producătorul de software TotalSoft a închis anul 2022 cu afaceri de peste 31 mil. euro, plus 26% comparativ cu anul precedent. Gorkem Turcusu, CEO al TotalSoft: Am depăşit 600 de angajaţi

Autor: Alexandra Cepăreanu 22.03.2023

Compania TotalSoft, unul dintre cei mai importanţi producători de software de pe piaţa locală, cu afaceri de 31 mil. euro în 2022, a depăşit pragul de 600 de angajaţi full-time la finalul anului trecut, după ce pe parcursul anului a recrutat peste 100 de specialişti. În continuare, producătorul de software are în plan să mărească echipa şi vrea să recruteze 50 de juniori.

„Anul trecut am angajat peste 100 de persoane. Creşterea echipei a fost esenţială pentru a susţine dezvoltarea businessului, iar printre cei care s-au alăturat echipei TotalSoft în ultimul an se numără profesionişti în dezvoltare software, consultanţi tehnici şi de business. Lista de poziţii vacante se menţine constantă, iar în prezent ne pregătim de o nouă ediţie a TotalSoft Bootcamp - program de carieră care se adresează celor care doresc să-şi dezvolte abilităţile de consultanţă şi programare - prin care vom atrage peste 50 de juniori”, a spus pentru ZF Gorkem Turcusu, CEO al TotalSoft.

În prezent, portofoliul TotalSoft numără circa 1.000 de clienţi, companii active atât la nivel naţional, cât şi internaţional.