INTERVIU. Dragoş Bucurenci, Philip Morris România: fabrica din Otopeni este a doua fabrică la nivel european din punct de vedere al producţiei de consumabile pentru IQOS, după fabrica din Bologna. Peste 90% din producţia fabricii din Otopeni este exportată în 54 de ţări de pe 5 continente

Autor: Mădălina Dediu Panaete 22.03.2023

Dragoş Bucurenci, director external affairs în cadrul Philip Morris România, unul dintre principalii producători de ţigarete de pe plan local, spune că la nivel global există şapte fabrici care produc consumabile pentru dispozitivele IQOS, alternativă la ţigările clasice care a devenit miza grupului atât la nivel global, cât şi în România.

„Dintre acestea, doar trei sunt situate în Uniunea Europeană (România, Grecia şi Italia). În prezent, fabrica din Otopeni este a doua fabrică la nivel european din punct de vedere al producţiei de consumabile, după fabrica din Bologna. La aceasta aş mai adăuga că peste 90% din producţia fabricii din Otopeni este exportată în 54 de ţări de pe 5 continente”, a declarat Dragoş Bucurenci, care s-a alăturat echipei Philip Morris International (PMI) la jumătatea anului 2019. El adaugă că fabrica din Otopeni evoluează în pas cu inovaţiile PMI, acum este complet retehnologizată şi modernizată, iar pentru anul 2025 compania şi-a propus ca fabrica să atingă ţinta de zero emisii nete de carbon.

Philip Morris International a investit în cele trei decenii de când este prezent pe piaţa locală peste un miliard de dolari. Compania a intrat pe piaţa din România în 1993, iar patru ani mai târziu a demarat construcţia fabricii din Otopeni. Această unitate de producţie a devenit, în urma unei investiţii începută în 2017 şi care se ridică la 600 milioane de dolari, o fabrică de ultimă generaţie pentru produsele din tutun încălzit.

În România, Philip Morris are aproximativ 1.300 de angajaţi, atât în fabrica din Otopeni, cât şi în zona comercială. Cifra de afaceri a Philip Morris în 2021 a fost de 3,61 miliarde de lei (733 mil. euro) pentru cele două entităţi: Philip Morris Trading, divizia comercială, şi Philip Morris România, divizia de producţie. „Investiţiile de până acum susţin ambiţia noastră de a pune România pe harta inovaţiei. Până acum, peste 400.000 de fumători români adulţi au ales IQOS ca o alternativă mai bună la continuarea fumatului. Continuăm să investim în România şi să contribuim la dezvoltarea socio-economică a ţării. 500 de milioane de dolari au stat, într-o primă etapă, la baza transformării fabricii din Otopeni, iar, din 2023, alte 100 de mililoane de dolari ajută la extinderea ei şi la creşterea exporturilor României de produse din tutun încălzit”, a completat Dragoş Bucurenci. El spune că impactul companiei în economie a fost în 2021 peste 927 milioane de euro, ceea ce reprezintă 0,38% din PIB-ul României.

„În plus, taxele şi impozitele pe care le plătim anual se ridică la valoarea de 2,6 miliarde lei şi reprezintă 1,15% din bugetul de stat”. El adaugă că îm 2021, exporturile de produse din tutun încălzit au depăşit exporturile de ţigarete, în condiţiile în care România este al doilea cel mai mare producător de ţigarete din Europa, alături de Germania. În 2022, acestea au atins cifra de 723 de milioane de euro, în timp ce exporturile de ţigarete s-au situat la 617 milioane de euro, conform informaţiilor furnizate de Philip Morris.

„O viziune globală are în spate întotdeauna o strategie pe termen lung. Investiţiile Philip Morris International în România construiesc nu doar o economie mai puternică, ele îşi propun să provoace o schimbare majoră de paradigmă la nivelul societăţii româneşti. Obiectivul final al acestor investiţii este ca fumătorii adulţi din România să ia o decizie informată, bazată pe ştiinţă, şi să renunţe la ţigările convenţionale în favoarea unor produse fără fum care, deşi nu complet lipsite de riscuri, reprezintă o alternativă mai bună la continuarea fumatului. Dacă vom reuşi să atingem acest obiectiv extrem de ambiţios, impactul asupra sănătăţii publice va fi unul gigantic”, a precizat Bucurenci. El explică faptul că premisele de la care compania pleacă în acest demers sunt sumbre având în vedere că România este una dintre puţinele ţări din Uniunea Europeană în care vedem o creştere a prevalenţei fumatului în ultimii ani.

A scăzut piaţa neagră de ţigarete

 Dragoş Bucurenci arată faptul că în cel mai recent sondaj publicat de firma de cercetare independentă Povaddo pentru Philip Morris International se indică faptul că 8 din 10 români consideră că fumătorii adulţi ar trebui să primească informaţii corecte, fundamentate ştiinţific, despre produsele fără fum. Cu toate acestea, acelaşi sondaj arată că 7 din 10 români nu cunosc aceste produse şi nici modul în care ele funcţionează.

„Aşadar, este de datoria noastră să explicăm de fiecare dată care sunt noutăţile pe  care ştiinţa şi inovaţia le aduc şi care sunt alegerile corecte pe care fumătorii adulţi din România ar trebui să le facă: să renunţe complet la fumat şi la nicotină, iar, dacă nu renunţă, să aleagă alternative care, deşi nu sunt complet lipsite de riscuri, reprezintă o alternativă mai bună la continuarea fumatului”.

Cât despre provocările pieţei din acest an, Dragoş Bucurenci spune că deşi sectorul tutunului nu este imun la incertitudinea generată de contextul geopolitic, există şi aspecte pozitive.

„Mediul privat cere de ani de zile guvernelor care s-au succedat la conducerea României două lucruri: dialog şi predictibilitate. În cazul industriei noastre, mă bucur s-o spun, aceste două deziderate sunt astăzi la ordinea zilei. Funcţionăm şi ne desfăşurăm activitatea într-un cadru legislativ echilibrat, predictibil şi echitabil pentru toţi actorii economici, care protejează consumatorii adulţi şi previne accesul minorilor la produsele cu nicotină. România este una dintre puţine ţări din Uniunea Europeană care a adoptat un calendar fiscal pentru produsele din tutun şi nicotină, care oferă predictibilitate investitorilor şi care ţine sub control piaţa neagră”, a precizat el.  Anul trecut, piaţa neagră a atins un minim istoric, de 6,1%, o dovadă incontestabilă a bunei colaborări dintre industrie şi autorităţile de reglementare şi de control, conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii Philip Morris.

„Chiar dacă nivelul a crescut apoi uşor spre finalul anului, acest rezultat spune multe despre efortul susţinut al autorităţilor de control (Vama şi Poliţia) pe care continuăm să le sprijinim în combaterea traficului ilicit, dar mai ales despre efectele unei politici fiscale predictibile şi echilibrate, de creştere moderată a accizelor, politică pe care actuala coaliţie de guvernare şi-a asumat-o”, a mai spus Dragoş Bucurenci, care adaugă faptul că aceste politici sunt esenţiale pentru a controla fenomenul comerţului ilicit şi permit companiilor care-şi desfăşoară activitatea legal să-şi continue planurile de investiţii, pentru a inova şi pentru a avea un impact pozitiv în economia românească.

„În privinţa produselor care încălzesc tutunul, este bine să ştiţi că ele nu pot fi contrafăcute uşor, fapt care face ca traficul ilicit cu aceste produse să fie aproape inexistent. Datorită noilor tehnologii de producţie pe care le utilizăm pentru rezervele de tutun încălzit, aceste produse nu fac deocamdată obiectul contrafacerii, iar nivelul comerţului ilicit în această categorie este foarte scăzut, aproximativ 0,4% în România. La nivel european, conform datelor interne, acesta se situează undeva la 2,5%”.

Cum va arăta viitorul?

Dragoş Bucurenci spune că produsele IQOS sunt disponibile pentru vânzare în 73 de pieţe din întreaga lume. Philip Morris International estimează că, pe glob, aproximativ 17,8 milioane de adulţi au trecut deja la IQOS şi au renunţat la fumat. În 2022, produsele fără fum au reprezentat aproximativ 32% din veniturile nete totale ale companie.

„În România, suntem încă la începutul acestui proces de transformare, dar ne dorim să îi inspirăm pe cât mai mulţi fumători adulţi să facă tranziţia. Până în acest moment, în ţara noastră, avem peste 400.000 de utilizatori IQOS”.

În ceea ce priveşte produsele fără fum, procesul de cercetare şi dezvoltare a acestor dispozitive durează deja de câteva decenii.

„Categoria produselor fără fum are, în continuare, o pondere mică pe piaţă, raportat la numărul fumătorilor adulţi din România, însă are potenţial. Înlocuirea ţigărilor cu aceste alternative va fi posibilă doar dacă cei 5 milioane de fumători adulţi actuali vor avea acces la informaţii corecte despre aceste produse. Gradul de dezinformare este foarte mare, iar rolul nostru este să le explicăm fumătorilor că ceea ce este cu adevărat nociv în cazul ţigărilor convenţionale este arderea tutunului”. De altfel, Bucurenci adaugă faptul că suntem una din cele patru ţări membre ale Uniunii Europene în care rata fumatului este în creştere. Dragoş Bucurenci spune că alternative există, doar trebuie educaţi consumatorii.

„Reducerea riscurilor asociate fumatului, cunoscută mai bine sub numele de „Tobacco Harm Reduction”, reprezintă o strategie de sănătate publică prin care se urmăreşte reducerea prevalenţei fumatului. Scopul este să reducem impactul negativ al fumatului asupra sănătăţii fumătorilor, prin încurajarea acestora să treacă complet la produse alternative cu risc redus”.

În prezent, la centrele de cercetare ale Philip Morris International lucrează peste 980 de oameni de ştiinţă, ingineri şi tehnicieni. Din 2008, compania a investit peste 10,5 miliarde dolari în ştiinţa şi cercetarea dezvoltării produselor fără fum. „Vrem să le oferim fumătorilor adulţi o alegere mai bună decât continuarea fumatului şi facem acest lucru prin dezvoltarea unui portofoliu de produse fără fum care livrează nicotină fără să ardă tutunul şi pe care fumătorii adulţi să le considere satisfăcătoare”.

Portofoliul actual de produse al Philip Morris International include produse fără fum, inclusiv produse care încălzesc tutunul, produse cu nicotină pentru uz oral sau produse cu vapori cu conţinut de nicotină (ţigări electronice). În ultimii ani,PMI a făcut mai multe achiziţii, dar a semnat şi mai multe parteneriate care i-au permis extinderea la nivel global.

„Pe termen lung, dorim să ne extindem şi să adăugăm în portofoliul nostru produse care nu conţin tutun sau nicotină. În cadrul acestei strategii, pe care CEO-ul nostru a numit-o „Beyond Nicotine” („dincolo de nicotină”), se încadrează achiziţiile pe care le-am făcut în 2021– Fertin, Vectura şi OtiTopic, trei companii din domeniul farmaceutic şi de soluţii de wellness. Expertiza lor vine în completarea abilităţilor noastre şi oferă o bază solidă pentru construirea capacităţilor de dezvoltare a produselor respiratorii şi orale. Ni se deschid astfel oportunităţi noi: vom putea dezvolta produse inovatoare de wellness şi de îngrijire a sănătăţii”.

Produselor de vapat şi consumul de către munori

Dragoş Bucurenci spune că reprezentanţii PMI au comunicat întotdeauna cu fermitate faptul că produsele dezvoltate de companie sunt adresate exclusiv fumătorilor adulţi, nu minorilor.

„Philip Morris International are o poziţie tranşantă în legătură cu acest subiect. Produsele din tutun, fie că sunt ţigări, fie că sunt alternative la continuarea fumatului, nu sunt destinate minorilor, iar statul, autorităţile, părinţii, societatea ar trebui să ia toate măsurile pentru a preveni accesul minorilor la produsele din tutun sau cu nicotină. În relaţiile cu partenerii noştri comerciali, avem clauze specifice privind interzicerea vânzării produselor noastre către minori”, a precizat el. De asemenea, Bucurenci adaugă faptul că PMI furnizează traininguri pentru angajaţii partenerilor comerciali astfel încât această prevedere contractuală să fie implementată.

„Mai mult, alături de celelalte companii din industrie, am solicitat anul trecut Guvernului să adopte reglementări în regim de urgenţă care să interzică vânzarea ţigărilor electronice şi a altor produse cu nicotină către minori, pentru a completa o lacună legislativă extrem de gravă, şi avem încredere că acest lucru se va întâmpla extrem de curând”, subliniază Dragoş Bucurenci.