Business Internaţional. XTB: Băncile centrale din Europa rămân prudente privind politica monetară

Autor: Eduard Ivanovici 24.03.2023

Băncile centrale s-au aflat în centrul atenţiei în ultima perioadă. Prăbuşirea Silicon Valley Bank şi preluarea Credit Suisse au schimbat cu totul perspectiva pieţelor asupra stării economiei şi au pus reflectoarele asupra viitoarelor decizii de politică monetară ale instituţiilor centrale. Potrivit lui Radu Puiu, analist financiar în cadrul casei de brokeraj pe burse internaţionale XTB România, problemele din sectorul bancar au evidenţiat impactul pe care înăsprirea condiţiilor monetare îl are asupra economiei.  ,,Este un semnal al încetinirii economiei, scenariu dorit de băncile centrale pentru a combate inflaţia puternică”, spune Radu Puiu.