Producătorii bulgari avertizează cu privire la importuri neloiale de ouă din Ucraina

Autor: Catalina Apostoiu 27.03.2023

2,5 milioane de ouă au fost importate din Ucraina în Bulgaria în cadrul unui program de parteneriat, a declarat preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din Bulgaria, Ivailo Galabov, pentru bnr.bg.

Acesta şi-a exprimat temerile că până de Paşti importurile vor depăşi 10 milioane, iar ouăle vor fi rebranduite ca fiind de origine bulgară.