Mihai Aniţei, fostul şef al Ameropa în România, a fost numit director general al Combinatului de Îngrăşăminte Chimice (CICh) Năvodari

Autor: Cristina Bellu 27.03.2023

♦ CICh Năvodari este controlat de Ernesto Sudati şi a avut în 2021 o cifră de afaceri de 178 mil. lei, dublă faţă de 2020 şi un profit net de 32 mil. lei.

Combinatul de Îngrăşăminte Chimice (CICh) Năvodari, producător de fertilizant şi şi biostimulatori profesionali, deţinut de omul de afaceri Ernesto Sudati, l-a numit în funcţia de director general pe Mihai Aniţei, fost country manager al grupului agricol elveţian Ameropa.

Din noul rol, Mihai Aniţei va coordona dezvoltarea producţiei de fertilizanţi a combinatului din Năvodari, cu scopul de a reduce dependenţa fermierilor români de importuri de îngrăşăminte. El şi-a propus să transforme combinatul din Năvodari într-unul dintre cei mai importanţi producători de îngrăşăminte la nivel regional, pentru a le furniza agricultorilor soluţii de fertilizare complexe, cu o eficienţă sporită şi care să contribuie la protejarea mediului înconjurător.

Mihai Aniţei a lucrat timp de zece ani în cadrul grupului elveţian Ameropa. Începând cu anul 2012, el a preluat funcţia de CEO al Combinatului de Îngrăşăminte Azomureş, parte a grupului Ameropa, iar în ultimii trei ani a ocupat poziţia de country manager al grupului. De asemenea, între anii 2016 şi 2022 a fost membru în boardul Nuclearelectrica, singurul producător local de energie nucleară. 

„Din această nouă poziţie, voi continua să-mi dedic eforturile pentru a dezvolta sectorul agricol din România, prin consolidarea capacităţilor de producţie ale combinatului din Năvodari“, afirmă Mihai Aniţei, director general al CICh Năvodari.

Noul şef CICh anticipează că 2023 va fi unul dintre cei mai dificili pentru agricultura românească din ultimii 15 ani. Unul dintre motive este faptul că, pentru prima dată, agricultorii români nu se pot baza pe un producător local mare de fertilizanţi, în contextul în care, în 2021, cel mare producător de îngrăşăminte pentru agricultură din România şi-a oprit producţia.

România importă majoritatea îngrăşămintelor pentru culturile agricole, circa două milioane de tone anual. Principalele ţări cu exporturi de îngrăşăminte în creştere în România sunt Bulgaria, Egipt, Austria şi Grecia.

Combinatul de îngrăşăminte chimice Năvodari are o capacitate de producţie de 1.500 de tone de îngrăşăminte zilnic şi dispune de capacităţi de stocare acoperite şi în aer liber de 200.000 de tone. Unitatea are o reţea de cale ferată proprie conectată la reţeaua feroviară naţională, precum şi acces la porturile Năvodari, Ovidiu şi Constanţa.

În 2021, afacerile combinatului au ajuns la 178 mil. lei, în creştere cu 110% faţă de 2020, în timp ce profitul net a atins aproape 32 mil. lei, de peste patru ori mai mare faţă de rezultatul net înregistrat în 2020, arată cele mai recente date de pe site-ul Ministerului de Finanţe.