Israelul stă pe un butoi de pulbere: Proteste uriaşe au izbucnit peste noapte în tot Israelul. Zeci de mii de oameni ieşind în stradă după ce premierul Benjamin Netanyahu a demis ministrul apărării pentru că a cerut o amânare a reformei juidiciare

Autor: Ştefan Stan 27.03.2023

Preşedintele Israelului, Isaac Herzog, a implorat guvernul să oprească o revizuire judiciară aspru contestată, avertizând că polarizarea pe care a provocat-o a pus în pericol "securitatea, economia şi societatea noastră", scrie FT. 

Proteste uriaşe au izbucnit peste noapte în tot Israelul, zeci de mii de oameni ieşind în stradă după ce premierul Benjamin Netanyahu şi-a demis ministrul apărării pentru că a cerut o amânare a reformei.

Alte proteste au fost planificate pentru luni. Cel mai mare sindicat din ţară, Histadrut, a declarat că cei 700.000 de membri ai săi vor intra în grevă dacă guvernul nu va întrerupe imediat reforma, iar sindicaliştii de la aeroportul Ben Gurion din Israel au anunţat că vor declanşa acţiuni sindicale.

Într-o scurtă declaraţie făcută luni dimineaţă, Herzog, ale cărui puteri sunt în mare parte ceremoniale, a făcut apel la Netanyahu să dea înapoi, avertizând că "întreaga naţiune este cuprinsă de o îngrijorare profundă".

"De dragul unităţii poporului israelian, de dragul responsabilităţii necesare, vă cer să opriţi imediat procesul legislativ", a spus el.

"Acesta nu este un moment politic; acesta este un moment pentru conducere şi responsabilitate".

Guvernul lui Netanyahu, considerat pe scară largă drept cel mai de dreapta din istoria Israelului, a fost profund divizat cu privire la modul în care să răspundă la reacţia tot mai puternică.

O comisie parlamentară controlată de unul dintre principalii arhitecţi ai revizuirii s-a reunit luni pentru a avansa o parte din legislaţie, în timp ce ministrul ultranaţionalist al securităţii naţionale, Itamar Ben-Gvir, a insistat că revizuirea trebuie să continue şi că guvernul "nu trebuie să se predea anarhiei".

Dar alte personalităţi din coaliţie, inclusiv trei miniştri, au cerut public o oprire. "Reforma este necesară şi o vom duce la îndeplinire", a declarat ministrul economiei, Nir Barkat, într-o declaraţie. "Dar nu cu preţul unui război civil".

Lupta pe marginea propunerilor, care ar slăbi semnificativ puterile sistemului judiciar, a aruncat Israelul într-o criză politică tot mai gravă, neliniştind investitorii, alarmându-şi aliaţii şi declanşând cel mai mare val de proteste din ultimii peste zece ani.

Administraţia preşedintelui american Joe Biden a declarat duminică că este "profund îngrijorată" de evenimente şi i-a îndemnat pe politicienii israelieni să detensioneze criza.

"Continuăm să-i îndemnăm cu tărie pe liderii israelieni să găsească un compromis cât mai curând posibil", a declarat Adrienne Watson, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate. "Credem că aceasta este cea mai bună cale de urmat pentru Israel şi pentru toţi cetăţenii săi".