Preşedintele Băncii Naţionale Saudite, cel mai mare acţionar al Credit Suisse, demisionează la doar câteva zile de la preluarea băncii de către rivalul istoric UBS. Comentariile lui Ammar Al Khudairy au dus la scăderea bruscă a acţiunilor Credit Suisse şi răspândirea panicii

Autor: Valeriu Dănilă 27.03.2023

Ammar Al Khudairy a demisionat la doar câteva zile după ce comentariile sale au contribuit la prăbuşirea pe bursă a băncii elveţiene, titrează Bloomberg.

Al Khudairy a devenit preşedinte al Băncii Naţionale Saudite în 2021, când aceasta a fost creată printr-o fuziune a National Commercial Bank şi Samba Financial Group, părăseşte funcţia „din motive personale” şi va fi înlocuit de directorul executiv Saeed Mohammed Al Ghamdi.

Vorbind într-un interviu acordat Bloomberg la începutul acestei luni, Al Khudairy a spus „absolut nu” când a fost întrebat dacă Banca Naţională Saudită ar fi deschisă pentru investiţii suplimentare în Credit Suisse, dacă ar exista un alt apel pentru lichiditate din partea companiei.

Câteva zile mai târziu, UBS Group a fost de acord să cumpere Credit Suisse într-o preluare istorică, intermediată de guvern, menită să controleze criza de încredere care a început să se răspândească pe pieţele financiare globale.

Banca Naţională Saudită, care este deţinută în proporţie de 37% de fondul suveran al regatului, a văzut valoarea investiţiei sale în Credit Suisse scăzând cu aproximativ 1 miliard de dolari în doar câteva luni de la achiziţia unui pachet de aproximativ 9,9% pentru 1,4 miliarde de franci.