UNSAR: România este campioană la accidentele rutiere. Cel puţin 6 autovehicule din 100 înmatriculate în România produc anual accidente rutiere soldate cu pagube materiale, vătămări corporale şi decese

Autor: Mircea Nica 27.03.2023

Cel puţin 6 autovehicule din 100 înmatriculate în România produc anual accidente rutiere, soldate cu pagube materiale sau vătămări corporale şi decese. Astfel, România deţine trista „performanţă” de a fi „campioană” în Europa Centrală şi de Est la acest capitol, dacă nu chiar în întreaga Uniune Europeană, au transmis reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare Reasigurare din România (UNSAR).

Practic, în România, frecvenţa accidentelor rutiere  despăgubite în baza poliţelor RCA este, în medie, de peste 6%, faţă de circa 4% în Bulgaria, 3.2% în Polonia, 2.8% în Cehia, 2.3% în Ungaria şi 1.65% în Croaţia. Cu alte cuvinte, mai puţin de 2 maşini din 100 înmatriculate în Croaţia produc accidente, de aproape patru ori mai puţin decât în ţara noastră, arată o analiză realizată de UNSAR în rândul mai multor asociaţii naţionale ale asigurătorilor din Europa.

Chiar dacă în România frecvenţa medie a accidentelor este de circa 6%, în cazul autovehiculelor de transport marfă frecvenţa este şi mai mare, de 20.4%, iar în cazul autovehiculelor destinate transportului de călători frecvenţa este de 18.9%. Nu în ultimul rând, frecvenţa atinge valori duble faţă de medie (12.7%) în cazul tinerilor de până în 30 de ani care conduc autovehicule cu motoare de peste 2.500 cm3, arată datele ASF. Toţi aceşti factori, şi nu numai, se regăsesc şi în nivelul primelor de asigurare RCA, au mai transmis reprezentanţii UNSAR.

“La fel de îngrijorător este şi faptul că în ceea ce priveşte dauna medie, adică despăgubirile plătite în cazul fiecărui accident în baza poliţelor RCA, România se situează în top. Concret, pentru fiecare accident, asigurătorii din România plătesc în baza poliţelor RCA despăgubiri de circa 2.160 EUR, faţă de 1.690 euro în Polonia, 2.020 euro în Slovacia sau 2.060 euro în Cehia.”

În plus, România înregistrează şi o severitate ridicată a accidentelor, cu o rată de două ori mai mare decât media europeană în ceea ce priveşte decesele provocate de accidentele în trafic. Astfel, conform Eurostat, datele statistice arată că rata deceselor cauzate de accidente rutiere înregistrată în România este de 86 la un milion de locuitori, comparativ cu media UE de 46 la un milion de locuitori, deşi eforturile autorităţilor au dus la o scădere a acestui indicator. Toate acestea în contextul în care anul 2022 a fost considerat cel mai sigur an din punct de vedere rutier în România.

Aceste statistici sumbre au inclusiv o dimensiune economică, frecvenţa şi severitatea ridicate ale accidentelor regăsindu-se în despăgubirile plătite de companiile de asigurări în baza poliţelor RCA şi, prin urmare, şi în nivelul primelor de asigurare RCA.

Contextul descris, dublat şi de neajunsurile legislaţiei în domeniu - care nu permite asigurătorului un control al costurilor cu despăgubirile, conduc la dezechilibre în funcţionarea normală a pieţei de asigurări bazată pe competitivitate, profitabilitate şi prudenţialitate şi pot fi considerate cauze pentru numărul scăzut de asigurători care activează pe zona RCA. Spre exemplu, în acest moment, în România sunt active 8 astfel de companii, în comparaţie cu 21 în Polonia, 16 în Bulgaria, 12 în Cehia şi Ungaria şi 11 în Croaţia, au mai transmis reprezentanţii UNSAR.