Supliment Eco & sustenabilitate. Între mit şi realitate

„Jumătate e poveste, jumătate e realitate.“ Aşa descria sustenabilitatea în urmă cu câteva săptămâni Ştefan Vuza, preşedintele Chimcomplex, unul dintre speakerii conferinţei ZF organizate cu prilejul lansării catalogului Top 1.000 cele mai mari companii din România.

Cei mai optimişti văd partea plină a paharului şi spun că într-adevăr companiile - fie ele mici sau mari - chiar se preocupă de lumea înconjurătoare. Scepticii văd însă doar munca departamentelor de marketing şi cred că totul este mai mult la nivel declarativ. Practic, când vrei să spui despre tine ceva bun, pe care ceilalţi nu-l pot verifica pentru a te contrazice, spui că eşti sustenabil. Cu cât această etichetă ataşată oricărui produs, oricărui serviciu, oricărei companii a devenit mai râvnită, cu atât şi-au lipit-o mai mulţi.

Uneori însă nu te poţi eschiva. Când factura la energie electrică e mai mică pentru că o clădire de birouri care a fost construită astfel încât să beneficieze de lumina zilei mai multă vreme, se vede. Când un restaurant foloseşte până şi cotoarele şi cojile legumelor ca să nu mai genereze acelaşi volum mare de risipă alimentară, se vede. Când paiele de plastic dispar de pe rafturile magazinelor şi chiar şi la restaurant primeşti un pai din hârtie în loc de paiul clasic din plastic, din nou se vede. Sunt numai câteva exemple.

La scară mare, companiile declară că alocă anual bugete tot mai generoase pentru reducerea consumului, a deşeurilor, a emisiilor, iar odată cu creşterea cifrei de afaceri creşte şi suma de bani direcţionată către asemenea proiecte sustenabile. Pentru că sustenabilitatea nu este însă ceva ce poţi vedea oricând cu ochiul liber – cum vezi, de exemplu, o clădire nouă –, scepticismul privind măsura în care ea chiar este o realitate încă există.

Toată lumea cade de acord asupra unui lucru: să fim sustenabili 100% e imposibil. Putem totuşi să încercăm să fim cât de sustenabili se poate. Cum? De pildă, citind cu atenţie etichetele produselor pe care intenţionăm să le cumpărăm sau, în general, renunţând la consumul exagerat şi limitându-ne la cel necesar. Noi, ca cetăţeni, cam asta putem face. Întrebarea este ce fac marile companii.