Ionuţ Negoiţă, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Capitală: Zona Pallady are nevoie de un mall şi o zonă de office pentru dezvoltare. Noi vom investi într-un proiect de peste 50.000 mp de birouri

Autor: Bogdan Alecu 01.04.2023

 Proiectele noi de infrastructură alături de zona comercială cu nume precum Dedeman, Ikea, Jumbo sau Auchan alături de miile de noi locuinţe vor transforma Pallady într-una similară zonei Băneasa din nordul Capitalei, mai ales odată cu viitoarele dezvoltări de birouri.

Zona Pallady, între râul Dâm­boviţa şi Republica-Industriilor, mai are disponibile peste 1.000 de hectare de teren amplasate în apropierea staţiilor de metrou. Mai mult, deja bulevardul Theodor Pallady a atras nume mari din retail, atât de mobilă, cum este Ikea, dar şi din bricolaj pre­cum Dedeman sau Leroy Merlin sau food - Auchan, Lidl sau Kaufland.

„Avem în zonă linii de metrou, tramvai, autobuz, bulevard cu trei benzi pe sens şi potenţial de dezvol­tare. Estimez că sunt circa 1.000 de hectare disponibile pentru dezvol­tare, teren unde construcţii vechi nu prea sunt. Mai ales în ultimii 10 ani a existat o dezvoltare rapidă, interval în care s-au construit 20-25.000 de lo­cuinţe. Mai mult, aici discutăm des­pre o suprafaţă com­pac­tă care nu mai există în altă parte în Bucureşti, atât ca extindere cât şi ca mijloace de trans­port în comun, fa­cilităţi sau infrastructură“, a spus Ionuţ Negoiţă, cel mai activ dez­vol­tator imobiliar din Capitală, într-un interviu acordat ZF.

Dezvoltatorul vrea inclusiv să investească într-un proiect de birouri care să completeze componenta de comercial din zonă.

„Intenţionez ca în aproximativ un an să încep proiectarea unei dezvol­tări de birouri pe un teren de 18.000 mp aproape de metrou şi în vecinătatea Ikea. Sunt optimist. Va ieşi o clădire de 50.000 -60.000 mp de birouri. Obli­gatoriu se va crea un pol de office acolo. Va fi precum un oraş nou cu tot ce are nevoie“, a subliniat Ionuţ Negoiţă.

Dincolo de o componentă de office, care să vină alături de co­mer­cial şi rezidenţial, Pallady are nevoie şi de un mall, cu elemente precum un cinematograf modern care să com­pleteze lista de funcţiuni.

„Zona Pallady are nevoie de clădiri de birouri şi un mall. Odată ce am deschis clinica medicală, am fost plăcut surprins că interesul pentru angajări în cadrul clinicii a fost unul ridicat deşi sectorul medical este unul cu deficit. Explicaţia a fost simplă - mulţi dintre angajaţi deja stau în sud, est sau vest şi lucrează în nord, fac şi o oră şi jumătate până la locul de muncă şi petrec mult timp în maşină. Ei vor să lucreze cât mai aproape de casă. Acum avem de-a face cu o „dictatură“ a angajatului şi nu a angajatorului cum era vremea când se construiau birouri în zona Pipera fără metrou, iar companiile vor veni după angajaţi, iar distanţa faţă de locul de muncă este în top trei priorităţi dincolo de climatul la locul de muncă şi salariu“, a subliniat Ionuţ Negoiţă.