„Made in Romania“, prin care Bursa de Valori Bucureşti aduce în prim-plan companii şi viitori emitenţi, ajunge la a şasea ediţie. AdrianTănase, director general al BVB: Avem 20 de finanţări de 230 mil. euro prin acest program. Lucrurile se mişcă

Autor: Alexandra Matei 30.03.2023

Printre cele 15 companii finaliste ale ediţiei cu numărul cinci a programului Made in Romania se numără afaceri locale sonore precum 5 to go, Transavia sau Agroland.

Într-un eveniment organizat miercuri, 29 martie 2023, la Camera de Comerţi şi Industrie Bucureşti, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a dat startul ediţiei cu numărul şase a programului Made in Romania, prin care operatorul pieţei de capital aduce în prim-plan companii şi viitori emitenţi pentru ca aceştia să fie mai vizibili în atragerea de finanţare, la un eveniment la care au participat inclusiv finaliştii din 2022 ai programului, precum Transavia, 5 to go, Deltamed.

Din 2017, adică de la lansarea Made in Romania şi până la programul de anul trecut, 20 de companii din cele care au participat au intrat la tranzacţionare la cota Bursei de Valori în urma unor oferte de finanţare de 230 milioane de euro.