Simona Cocoş, CEO al Zentiva România şi Moldova: Ne dorim foarte mult parteneriate cu liceele şi facultăţile de profil. Am fost proactivi şi am luat legătura noi cu ei. Producătorul de medicamente colaborează cu un liceu de chimie din Bucureşti

Autor: Mirabela Tiron 31.03.2023

Simona Cocoş CEO al Zentiva România şi Moldova, spune că anul 2023 arată bine până acum, compania fiind producătoare de medicamente generice, iar mai mult de jumătate din ce realizează merge la export.

„Producem medicamente generi­ce alături de alte 19 fabrici (din grup – n. red.). Exportăm 60% din produc­ţie şi as­ta ne ajută foarte mult. Anul 2023 ara­tă bine acum, avem câteva dificultăţi în ceea ce înseamnă mediul legislativ“, a spus Simona Cocoş, CEO, Zentiva Ro­mânia şi Moldova, în cadrul conferinţei ZF Top 1.000 cele mai mari companii din România. În fiecare an, compania are un buget de investiţii de circa 5 mil. euro, iar atunci când mediul este favo­rabil investiţiile continuă, potrivit ei.

„Facem investiţii în tehnologie. Industria farma este un domeniu unde lucrurile se modifică foarte mult, trebuie să ţii pasul. Dacă mediul economic este favorabil atunci inves­tiţiile vor continua.“ Găsirea forţei de muncă în indus­tria farma este o provocare, iar la nivelul Bucureştiului este o com­pe­tiţie şi mai mare.