Creşterea tarifelor de distribuţie a energiei: Miza este de 1,4 miliarde de euro pentru marii gestionari de reţele, majorările propuse fiind şi de aproape 30%. Impactul în facturi va fi minim

Autor: Roxana Petrescu 31.03.2023

Tarifele de distribuţie ar putea să crească de la 1 aprilie cu circa 30%, ara­tă ultimele informaţii, după ce în ultimul an acestea au fost îngheţate. Investiţiile în reţele de distribuţie a e­nergiei, reali­za­te prin tarife, sunt esen­ţiale pentru inte­grarea prosumato­ri­lor, a proiectelor de energie verde sau a dezvoltării mobi­lităţii electrice. Dar pe de altă parte, este necesară identifi­ca­rea unui echilibru între această ne­voie de investiţii şi gra­dul de suporta­bilitate al consumatorilor. Specialiştii din piaţă spun însă că majo­rările nu se vor vedea în facturi, oricum plafonate până în 2025. În acest mo­ment, din factura finală, distribuţia re­pre­zintă circa 35% din valoarea totală.