O problemă cât o ţară: Italia se prăbuşeşte demografic, ridicând întrebări despre cât de multă presiune mai poate suporta economia. Din 2014 şi până în prezent au pierdut un oraş precum Milano
Naşterile în Italia au scăzut la un nou minim istoric, fiind înregistrate sub 400.000 de naşteri în 2022, a anunţat vineri biroul naţional de statistică ISTAT, citat de Reuters. Din 2014 până acum, Italia a pierdut 1,36 milioane de persoane, echivalentul unui oraş precum Milano.

Penuria de bebeluşi din Italia este considerată o urgenţă naţională, iar rezolvarea problemei a fost o promisiune politică proeminentă a Giorgiei Meloni înainte de alegerile de anul trecut, în urma cărora a devenit prima femeie prim-ministru al ţării.
Anul trecut, Italia a înregistrat mai mult de 12 decese la fiecare şapte naşteri, iar populaţia rezidentă a scăzut cu 179.000 de persoane, ajungând la 58,85 milioane de locuitori, a declarat ISTAT în raportul său demografic anual.
Scăderea populaţiei a încetinit oarecum în comparaţie cu 2021 şi 2020, doi ani puternic afectaţi de pandemia COVID-19.