ANALIZĂ ZF. Pe piaţa de M&A din România s-au parafat în 2022 peste 250 de tranzacţii, cu 26% mai multe decât în anul anterior. La nivel global s-a înregistrat un declin de 12%

Autor: Cristina Roşca 26.04.2023

♦ Ziarul Financiar va organiza pe data de 15 mai 2023, alături de EY România, o nouă ediţie a conferinţei anuale ZF Top tranzacţii.

În 2022, în România, s-au semnat 258 de tranzacţii cu o valoare totală de peste 6,6 mld. dolari, arată o analiză a companiei de consultanţă şi audit EY. În valoare, piaţa a crescut cu circa 10% faţă de anul anterior, fiind analizate atât tran­zacţiile a căror valoare a fost fă­cută publică, cât şi pe toate celelalte. În cazul acestora din urmă, valoarea a fost estimată de reprezentanţii EY pe baza datelor exis­tente în piaţă.

În volum, adică în ceea ce priveşte numărul de tranzacţii, anul trecut a adus o creştere puternică, de peste 25% pentru România, semn că investitorii au fost în continuare interesaţi de piaţa locală.

„După un 2021 care s-a conturat a fi unul dintre cei mai buni ani pentru piaţa locală de M&A, anul trecut a adus în prim-plan mai multe evenimente economice importante, precum creşterea costurilor de finanţare şi majorările de preţuri la energie, dar şi o serie de tensiuni geopolitice majore ca urmare a războiului din Ucraina, conflict care a dus la incertitudine şi la perturbări ale lanţurilor de aprovizionare. În acest context, piaţa globală de M&A a scăzut cu 36% an la an, în timp ce cea europeană a postat un declin de 34%. România a mers contra curentului, fiind în mod evident o ţară cu rezultate foarte bune, şi anume o creştere de 10% în valoare pentru piaţa de fuziuni şi achiziţii“, spun reprezentanţii EY.