Vodafone Business lansează o platformă ce încurajează antreprenorii să adopte soluţii digitale pentru afacerile lor

Autor: Alexandra Cepăreanu 26.04.2023

În contextul în care companiile mici şi mijlocii (IMM-urile) reprezintă peste 50% din produsul intern brut (PIB) al României, dar se clasează pe ultimele locuri în ceea ce priveşte adoptarea soluţiilor digitale, Vodafone Business lansează o platformă ce încurajează antreprenorii să adopte soluţii digitale pentru afacerile lor, care poartă numele de Deschis la nou. Deschis la tehnologie, potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii companiei.

„Platforma de comunicare aduce în prim-plan soluţii digitale, care sporesc productivitatea, eficienţa, siguranţa şi optimizarea costurilor pentru afacerile din România. Această platformă a fost gândită pentru ca toate companiile, nu doar cele aflate la început de drum în ceea ce priveşte digitalizarea, să testeze soluţiile Vodafone Business”, a spus Mihnea Rădulescu, director enterprise business unit în cadrul Vodafone România