Aplicaţia zilei. CogniFit - Brain Training

Autor: Alexandra Cepăreanu 28.04.2023

Nume: CogniFit - Brain Training

Platformă soft: Google Android, Apple iOS

Preţ: Gratis

Dezvoltator: CogniFit

Funcţionalitate: aplicaţia îşi propune să îi ajute pe utilizatori să îşi îmbunătăţească memoria, atenţia, vocabularul şi capacitatea de concentrare, punând la dispoziţia acestora peste 60 de jocuri cu diferite niveluri de dificultate. Practic, utilizatorii trebuie să îşi creeze un cont şi să îşi aleagă obiectivele – îmbunătăţirea memoriei sau atenţiei, dezvoltarea vocabularului, coordonare - , iar aplicaţia le va genera jocuri mentale personalizate şi care le pot stimula rapid abilităţile cognitive. Aplicaţia permite utilizatorilor să îşi creeze un plan săptămânal de „antrenament“ şi să îşi monitorizeze progresele.