Familia Grindean din Bistriţa a avut afaceri de peste 104 mil. lei în 2022, plus 28%, cu reţeaua de benzinării, restaurante şi hoteluri Ozana

Autor: Laurentiu Cotu 28.04.2023

Compania Ozana SRL, o afacere cu ben­zi­nă­rii, restaurante şi hoteluri controlată de fa­mi­lia Grindean din Bistriţa, a raportat pentru 2022 o cifră de afaceri de 104,1 mil. lei (21,1 mil. euro), în creştere cu 28% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Mi­nis­terul Finanţelor Publice. Compania a finali­zat anul 2022 cu un profit net de aproximativ 706.000 de lei (143.000 de euro), de 2,3 ori mai mic faţă de anul pre­ce­dent, când Ozana a avut un câştig net de 1,6 mil. lei (330.000 de euro), conform datelor publice. Compania a ajuns în 2022 la un număr mediu de 80 de angajaţi.

Compania operează o reţea de 6 benzi­nării sub brandul Ozana în judeţul Bistriţa-Năsăud (Bistriţa, Beclean, Susenii Bârgăului, Mititei, Sărmaşu, Feldru), hotelul Ozana de patru stele din municipiul Bistriţa (33 de camere şi 5 apar­tamente) şi două restaurante, unu în Bistriţa (Rose Garden) şi unu la ieşirea din Beclean (Ozana). Compania Ozana SRL a fost înfiin­ţată în anul 1992 cu principal domeniu de activitate comerţ cu amănuntul al carbu­ran­ţilor pentru autovehicule în magazine specia­lizate şi este controlată de antreprenorii Ioan şi Ana Grindean.