OUG pentru reducerile bugetare s-a blocat: Aprobarea proiectului a fost amânată

Autor: Gabriel Pecheanu 03.05.2023

Aprobarea ordionanţei de urgenţă pentru reducerea cheltuielilor bugetare a fost amânată, fiindcă analiza cerută Ministerului de Finanţe nu a fost prezentată, iar discuţia pe baza acesteia în coaliţie nu a avut loc, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

„Mâine (joi - n.r.) nu intră ordonanţa. Aşteptăm analiza Ministerului de Finanţe şi apoi o discuţie în coaliţie”, au menţionat surse politice pentru MEDIAFAX.

Potrivit acestora, s-a convenit „îngheţarea” angajărilor la stat începând cu 15 mai.

„Supraimpozitarea veniturilor mari nu intră în ordonanţa de urgenţă, ci într-o lege. Aşa a venit analizarea de la PSD (referitor la pragul raportat la salariul preşedintelui - n.r.)”, au adăugat sursele.

De asemenea, cumulul pensiei cu salariul la stat nu va intra în Ordonanţă, ci se va reglementa tot prin lege.

Premierul Nicolae Ciucă precizeaza săptămâna trecută, la începutul şedinţei de Guvern, că prin ordonanţa de urgenţă pentru reducerea cheltuielilor bugetare „nu facem altceva decât să reducem şi să amânăm acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare”.

Abordarea corectă pe zona de impozitare, pe praguri, a veniturilor de peste 25.000 de lei, inclusiv obţinute din cumul salariu la stat şi pensie, spunea Marcel Ciolacu. Liderul PSD afirma că în coaliţie nu s-a discutat despre îngheţarea salariilor bugetarilor.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat luna trecută că a cerut reduceri de cheltuieli în ministere. Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, spunea că „gaura de la buget nu e în niciun caz de 20 de miliarde de lei”. El afirma că încetinirea încasării veniturilor se cifrează undeva la 4,7 miliarde de lei faţă de programat.