Primăria municipiului Zalău a accesat fonduri europene de 5,6 mil. lei pentru modernizarea iluminatului public

Autor: Laurentiu Cotu 04.05.2023

Primăria municipiului Zalău a demarat un proiect european de 5,6 mil. lei (aproximativ 1,1 mil. euro), finanţat prin programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public, gestionat de Ministerul Mediului, prin Administraţia Fondului de Mediu, pentru modernizarea iluminatului public.

Prin implementarea acestui proiect vor fi realizate reţele noi de iluminat public, în lungime de 4,9 km, pe ambele sensuri ale Bulevardului Mihai Viteazul, din zona sensului giratoriu de la gară până la sensul giratoriu de la intrare pe centură. De asemenea, se vor monta 129 de corpuri de iluminat cu surse LED, iar 683 de corpuri de iluminat vor fi controlate prin telegestiune. Investiţia va realiza o economie a consumului de energie electrică de minim 37,7% faţă de situaţia actuală, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Zalău.