Care este povestea celui mai nou miliardar al planetei. Totul a început cu un cadou de la părinţi şi s-a încheiat cu cea mai importantă invenţie a zilelor noastre, când avea doar 35 de ani

Autor: Business Magazin 07.05.2023

Succesul lui Samuel Altman în lumea tehnologiei a început cu un computer primit de la părinţi în copilărie, iar la nici 35 de ani a reuşit să ajungă în topul celor mai influenţi oameni din lume. Care este povestea celui mai nou miliardar al planetei?

Născut în 1985, în Chicago, Illinois, Samuel Harris Altman a primit primul computer la vârsta de 8 ani, iar noua achiziţie i-a captat imediat interesul. Pasiunea sa pentru tehnologie a continuat să crească de-a lungul anilor, aşa că în momentul alegerii facultăţii a decis să studieze informatica la universitatea Stanford.

În 2005 a renunţat însă la cursuri pentru a fonda, la doar 19 ani, Loopt, business prin care a lansat o aplicaţie bazată pe locaţia utilizatorilor. Compania a înregistrat un interes rapid din partea investitorilor, reuşind să obţină finanţări de peste
30 de milioane de dolari. Succesul afacerii a durat însă doar câţiva ani, în 2012 fiind închisă şi cumpărată de Green Dot Corporation într-o tranzacţie de peste 43 de milioane de dolari.

Cu un an înainte, Altman descoperise deja o altă traiectorie de interes – cea de investitor – şi începuse activitatea ca partener în acceleratorul de start-up-uri Y Combinator, aflat în spatele unor start-up-uri de success precum AirBNB şi Dropbox.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro