IAR Braşov încheie primele trei luni din an cu afaceri de 130 mil. lei. Profitul creşte de la 1,8 mil. lei la 38 mil. lei

Autor: Liviu Popescu 16.05.2023

Compania IAR Braşov (IARV), controlată de statul român prin Ministerul Economiei, care repară şi produce piese de schimb pentru elicoptere, a înregistrat în primul trimestru din 2023 o cifră de afaceri de 130 mil. lei, comparativ cu 96 mil. lei la începutul lui 2022, în timp ce profitul net a ajuns la 38 mil. lei, faţă de 1,8 mil. lei în T1/2022.

Rezultatele au fost publicate luni dimineaţă la Bursa de Valori Bucureşti, acolo unde IAR Braşov are o capitalizare de 193 mil. lei după o creştere de 10% a acţiunilor anul acesta. Potrivit raportului trimestrial al companiei, în T1/2023 piesele de schimb şi reparaţiile de echipamente pentru elicopterele Puma şi Alouette au fost de 100 mil. lei, adică circa 77% din totalul cifrei de afaceri.

Modernizarea unor aparate Puma a adus alte 25 mil. lei. Cheltuielile din exploatare s-au ridicat la 136 mil. lei faţă de 94 mil. lei în T1/2022. Activele companiei sunt de 337 mil. lei, iar datoriile de 57 mil. lei.