ZF Live. Diana Pârvulescu, managing partner, BunRomânesc.ro: Anul acesta ne îndreptăm spre afaceri de zeci de mii de lei. Susţinem producătorul român şi prin susţinerea lui banii rămân în economia locală

Autor: Ramona Cornea 25.05.2023

♦ „Site-ul se dezvoltă încet, căutăm în continuare producători, căutăm şi cumpărători pentru produsele româneşti. Cred că vom fi tot timpul într-o dezvoltare continuă pentru că întotdeauna pot apărea producători noi cu produse româneşti noi.“

BunRomânesc.ro, un site ce listează şi vinde produse ale producătorilor ro­mâni se îndreaptă spre afaceri de zeci de mii de lei anul acesta, după cum spune Diana Pârvulescu, managing partner al companiei.

„Site-ul este lansat, se dezvoltă încet, căutăm în continuare producători, căutăm şi cumpărători pentru produsele româneşti. Cred că vom fi tot timpul într-o dezvoltare continuă pentru că întotdeauna pot apărea producători noi cu produse româneşti noi. (...) Anul acesta ne îndreptăm spre afaceri de zeci de mii de lei“, a spus Diana Pârvulescu în cadrul emisiunii de business ZF Live. Platforma BunRomâ­nesc.ro a fost lansată pe piaţă în aprilie 2021. Toate produsele care sunt listate pe platformă sunt testate de Diana Pârvulescu şi de familia sa.

„Ideea de produs românesc mi-a venit de foarte mult timp, sunt un om care consumă produsul românesc. Este o zonă foarte difi­cilă pe partea aceasta de a merge pe produs românesc pentru că producătorii noştri sunt mici, dar au foarte multă iubire pentru ceea ce fac. Înainte de pandemie voiam să încerc cât mai mult pe partea asta de produs românesc, iar în pandemie, în 2020, mi-a venit ideea unui site cu produse româneşti, să îi conving şi pe alţii că produsele româneşti merită să stea pe masa noastră“, a detaliat reprezentanta BunRomânesc.ro.