Fostul preşedinte EximBank, Mircea Ionuţ Costea, a fost condamnat la 6 ani de închisoare, iar fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu a primit 7 ani, într-un dosar de luare de mită de la austriecii de la Swietelsky, implicaţi în reabilitarea căii ferate Bucureşti-Constanţa

Ziarul Financiar 26.05.2023

Fostul preşedinte EximBank, Mircea Ionuţ Costea, a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare. Decizia de vineri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) este definitivă. În acelaşi dosar, fostul liberal Cristian Boureanu a fost achitat, pentru că faptele s-au prescris.

Fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a fost condamnat vineri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă.

Instanţa a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului Mircea Ionuţ Costea, în pedepsele componente, după cum urmează: - 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă; 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale. Reduce cuantumul pedepsei pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare.

Dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită de inculpata Mititelu Mihaela, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale. Dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de luare de mită, săvârşită de inculpatul Dascălu Constantin, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

ÎCCJ dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul Boureanu Cristian Alexandru, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale. Înlătură dispoziţiile art. 97 din Codul penal privind anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 9 luni închisoare, aplicată inculpatului Boureanu Cristian Alexandru prin sentinţa penală nr. 388 din 20 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 24005/299/2017, definitivă prin decizia penală nr. 641 din 9 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală. Înlătură dispoziţiile art. 45 alin. (2), (4) şi (5) din Codul penal. În baza art. 289 alin. (3) din Codul penal, dispune confiscarea specială a sumelor de 3.990.248,6 lei şi 65.000 euro de la inculpatul Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe.

Instanţa dispune confiscarea specială a sumei de 2.177.000 euro de la acelaşi inculpat.

De asemenea, dispune confiscarea specială a sumelor de 3.121.328,41 lei şi 1.919.900 euro de la inculpatul Costea Mircea Ionuţ şi confiscarea specială a sumelor de 3.083.498,71 lei şi 1.050.087 euro de la inculpata Mititelu Mihaela. Dispune confiscarea specială a sumei de 1.114.000 euro de la inculpatul Dascălu Constantin. Dispune confiscarea specială a sumei de 2.111.799,71 euro de la inculpatul Boureanu Cristian Alexandru.

Dispune confiscarea specială a sumei de 214.874,88 euro, virată în contul deschis pe numele SC Topanel Production Panels SA la A.N.A.B.I., dispoziţie ce se va comunica Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

Menţine măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, dispusă prin ordonanţa nr. 89/P/2017 din 09.10.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa valorii sumelor de bani supuse confiscării.