Şi băncile de stat încep să reacţioneze la amenzile ANPC. CEC Bank, după sancţiunea ANPC: Nu înţelegem ce se urmăreşte prin această acţiune, în condiţiile în care banca oferă opţiunea de plată cu rate descrescătoare clienţilor. Controlul pare făcut pe repede înainte, iar vinovatul se pare că era deja cunoscut înainte de finalizarea investigaţiei
Clienţii CEC Bank au posibilitatea ca, după ce iniţial au selectat opţiunea de rambursare în rate egale sau descrescătoare la începutul creditului, să opteze pentru modificarea tipului de rambursare a ratelor odată cu trecerea timpului, după cum a transmis banca.
CEC Bank susţine că respectă cu stricteţe prevederile legale care stabilesc modalitatea de contractare şi rambursare a unui credit bancar, în replică la sancţiunile decise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Reacţia băncii controlate de stat prin Ministerul Finanţelor a venit după ce ANPC a transmis că a încheiat verificările la alţi opt operatorii economici financiar-bancari care activează pe teritoriul României, inclusiv CEC Bank, la care susţine că a identificat „fapte contravenţionale“, respectiv practici comerciale înşelătoare săvârşite de aceştia cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principal de rambursat şi 75% de dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă, după cum susţine ANPC.