Fondul de private equity Morphosis Capital negociază cu polonezii de la Innova Capital pentru a-i atrage în acţionariatul producătorului de sisteme industriale EMI. Compania din judeţul Argeş este deţinută în proporţie de 47,62% de fondator

Autor: Cristina Roşca 30.05.2023

Morphosis Capital are 33,5% din acţiuni, iar compania Belemi din Belgia are 16% Restul de 3% din titluri sunt împărţite.

Fondul de private equity Morphosis Capital, unul dintre cei mai activi investitori financiari de pe piaţa locală în ultimii ani, negociază cu polonezii de la Innova Capital – un alt fond de investiţii activ în România - pentru a-i atrage în acţionariatul producătorului de sisteme industriale EMI din judeţul Argeş, spun sursele ZF din piaţă.

Cele două părţi nu au dorit să comenteze informaţia. „Politica Morphosis Capital este de a ne abţine de la eventuale declaraţii privind zvonuri din piaţă sau informaţii speculative“, au spus oficialii fondului local. Cei ai Innova Capital au declarat „nu comentăm pe acest subiect“.