Cehii de la TESLA închiriază aproape în totalitate ELI Park Brăila pentru fabrica de baterii de 100 mil. euro

Autor: Roxana Petrescu 30.05.2023

Anunţată în vara anului trecut, fabrica de echipamente destinate stocării energiei se va ridica la 100 de milioane de euro. În spatele investiţiei este grupul cehesc TESLA, data de finalizare a lucrărilor fiind estimată pentru ultimul trimestru al anului viitor. Atunci vor începe şi angajările, ţinta fiind de 150-200 de persoane.

„Am finalizat achiziţia amplasamentului. În prezent, au loc procedurile pentru selecţia contractorului general şi a tehnologiilor de producţie. Pe site, deja au început lucrările iniţiale de infrastructură care se încadrează în autorizaţia de construire actuală“, a declarat Dusan Lichardus, cofondatorul şi preşedintele consiliului de administraţie al grupului TESLA din Cehia.

Potrivit unei comunicări pe reţeaua de socializare LinkedIn, TESLA a securizat o suprafaţă de 100.000 de metri pătraţi pentru viitoarea fabrică de la Brăila în cadrul ELI Park Brăila, proiect logistic realizat de Element Industrial, controlat de antreprenorul Ionuţ Dumitrescu, după o investiţie de 25 de milioane de euro.