Seedblink Crowd SA, compania din spatele platformei de crowdfunding SeedBlink, a raportat în 2022 afaceri de 3,1 mil. lei şi o pierdere netă de 8,2 mil. lei

Autor: Adrian Seceleanu 30.05.2023

Compania Seedblink Crowd SA, care se află în spatele platformei de crowdfunding SeedBlink, a raportat pentru anul 2022 o cifră de afaceri de 3,125 mil. lei, în scădere cu 12,7% faţă de anul precedent, conform datelor din bilanţul depus la Ministerul Finanţelor Publice.

Compania a raportat pentru 2022 o pierdere netă de 8,233 mil. lei, faţă de o pierdere netă de 1,872 mil. lei în anul precedent, conform sursei citate. Numărul mediu de angajaţi a crescut cu 7 persoane, la 19.
SeedBlink s-a extins şi pe alte pieţe şi are birouri şi în Bulgaria, Grecia, Irlanda şi Olanda.