A plecat la concurenţă. Sorin Miron, fostul CEO al producătorului de BCA Somaco, a preluat aceeaşi funcţie la competitorii de la Prefab

Autor: Alina-Elena Vasiliu 01.06.2023

♦ Sorin Miron a condus compania Somaco Grup Prefabricate timp de şapte ani. El a fost înlocuit de Gabriel Ristoiu.

Sorin Miron, fostul CEO al producătorului de BCA Somaco Grup Prefabricate, a preluat, pe finalul anului 2022 funcţia de director general al companiei Prefab, cu activitate pe aceeaşi piaţă, potrivit informaţiilor actuali­zate de pe profilul său de LinkedIn, dar şi datelor din raportul financiar al Prefab aferent anului 2022. Noul rol a fost preluat pe data de 10 octombrie 2022, con­form raportului Prefab.

Sorin Miron este ab­solvent al Liceului Tudor Vianu din Bucureşti, al Academiei de Studii Eco­nomice şi al Universităţii Orléans din Franţa, con­form profilului său de pe reţeaua de socializare de business LinkedIn. Şi-a în­ceput cariera la Dacia, ulte­rior a trecut la Michelin, iar în 2009 a ajuns la Somaco, firmă care a intrat în porto­foliul elveţienilor de la Holcim în anul 2019.

În august 2022, Somaco Grup Prefabricate, com­pania prin care este operat businessul din construcţii Somaco, deţinut de elveţienii de la Holcim, a anunţat că l-a adus la conducere pe Gabriel Ristoiu. El a preluat funcţia de director general de la Sorin Miron, care a condus com­pania timp de şapte ani.