Bogdan Chiriac, directorul general al Farmaciilor Myosotis, Galaţi: Provocarea de pe locurile 1, 2 şi 3 pentru toate companiile din domeniu este aprovizionarea cu medicamente deficitare

Autor: Georgiana Mihalache 02.06.2023

Brandul Myosotis numără 150 de farmacii în Galaţi şi în judeţele vecine Compania are în plan investiţii într-un depozit nou în valoare de 4 mil. euro.

Cea mai mare provocare pentru farmacii este aprovizionarea cu medicamente, susţine Bogdan Chiriac, directorul general al Farmaciilor Myosotis, o reţea de 150 de unităţi în Galaţi şi judeţele vecine. Finalul anului trecut şi începutul lui 2023 au stat sub semnul crizelor de medicamente, iar în continuare sunt produse deficitare.

Sunt trei cauze pe care reprezentantul Myosotis le identifică în problema apro­vizionării cu medicamente.

„Preţul autorizat pentru me­dica­mente este prea mic pentru a fi atractiv pentru produ­cători, iar aceştia produc sau importă o can­titate minimă astfel încât să nu piardă autorizaţia de punere pe piaţă (cu speranţa că la un mo­ment dat va creşte preţul). Pro­ducătorii nu au capacitatea de a pro­duce conform cererii din cauza unor probleme pe lanţul de apro­vizionare pentru materiile prime. Având preţul mic la me­di­camente raportat la nivelul Uniunii Europene, o cantitate mare din aceste produse pleacă la ex­port“, a explicat Bogdan Chiriac.